Controale la firmele de curierat din județul Botoșani. O firmă a fost amendată cu 40.000 lei

Inspectorii muncii au efectuat o serie de controale în județul Botoșani la depozite și firme de curierat. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, sub coordonarea Inspecției Muncii, a desfășurat în perioada 24.11 – 28.11.2025, o campanie națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea si sănătatea în muncă, de către angajatorii care desfășoară activități din domeniile ”Depozitări” și ”Manipulări inclusiv în activități de curierat”.

Controalele efectuate în ultimii ani în domeniul securității și sănătății în muncă au evidențiat faptul că lucrătorii din domeniile țintă ale campaniei sunt expuși la o gamă largă de riscuri de accidentare și îmbolnăvire la locul de muncă.

Firmă amendată cu 40.000 lei

În cadrul acestei campanii, în domeniul relațiilor de muncă, s-au efectuat 10 controale. A fost aplicată  o sancțiune contravențională reprezentând o amendă în valoare de 40.000 lei ( primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității).

Au fost depistate 2 persoane prestând muncă nedeclarată, ambele desfășurându-și activitatea fără ca angajatorul să le fi transmis elementele contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității, motiv pentru care s-a aplicat o amendă în valoare totală de 40.000 lei.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă au fost: neacordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutiv,  angajatorul nu ține evidența orelor de muncă prestate de către salariați, cu menționarea  orei de început și de sfârșit a programului de lucru”, spun inspectorii muncii.

In domeniul securității și sănătății în muncă, în cadrul acestei campanii, au fost efectuate controale la un număr de 5 agenți economici, toți fiind sancționați. Au fost constatate 7 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri, fiind aplicate o amendă în valoare de 6.000 lei și 6 avertismente.

„Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost: angajatorul nu a luat măsuri pentru ca lucrătorii să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informațiile necesare privind riscurile pentru securitate și sănătate în muncă; semnalizarea de securitate și/sau sănătate în muncă este incompletă”, arată ITM.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM Botoșani, în domeniile Securitate și Sănătate în Muncă și Relații de Muncă în cadrul acestei campanii este de 46.000 lei.

 

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *