Un primar din județul Botoșani, dat în judecată după ce a dat afară o directoare din instituție

5 decembrie 2025

primarie sigla generic, stiri, botosaniUn primar din județul Botoșani a dat afară o directoare din instituție și a fost dat în judecată de femeia cate se consideră nedreptățită. Este vorba de primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, care, anul trecut, din motive subiective, a semnat o dispoziție privind concedierea directorului executiv al Direcției Edilitare, Maria Filip.

Directoarea a dat în judecată atât Primăria, cât și pe primul Dorin Alexandrescu, iar Tribunalul Botoșani i-a dat un prim câștig de cauză în acest dosar. Judecătorii au admis parțial cererea de chemare în judecată și anularea unei dispoziții semnată de Dorin Alexandrescu. În plus, magistrații l-au obligat pe primar să plătească, în solidar cu Primăria, cheltuielile de judecată făcute de fosta directoare.

Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată de reclamanta Filip Maria în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Dorohoi şi Unitatea Administrativ Teritorială Dorohoi. Constată nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. 180/01.04.2025 emisă de Primarul Municipiului Dorohoi. Respinge capetele de cerere privind: - anularea Dispoziţiilor nr. 676/27.11.2024, 679/28.11.2024 şi 680/28.11.2024; - suspendarea executării dispoziţiilor până la soluţionarea definitivă a cauzei; - repunerea în funcţia avută anterior; - obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 50000 lei. Obligă pârâţii Primarul Municipiului Dorohoi şi Unitatea Administrativ Teritorială Dorohoi, în solidar, să plătească reclamantei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la data de 19.11.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comments on “Un primar din județul Botoșani, dat în judecată după ce a dat afară o directoare din instituție”

  1. Nu credem că primarul Dorin Alexandrescu a emis decizia de încetare a relațiilor de serviciu pentru o directoare doar din motive ,, subiective”. Adevărul este că actualul Statut al funcționarilor publici îi apără pe aceștia foarte tare, inclusiv pe cei care nu-și fac datoria.
    Acest statut trebuie schimbat urgent de către Guvernul României.

  2. cum naiba sa.i dea câștig de cauză hoaței ăleia de femeie, cate măgarii a făcut în primăria aia și câți bani publici a folosit in folos propriu, și a făcut ditai construcția din banii primăriei și tot ea e aia cu tupeu. daca era într-o țară mai europeană că România, era la pușcărie de mult.

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia