Bani de la bugetul local pentru a XXXV-a ediție a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia. Câți bani va primi câștigătorul premiului

Municipalitatea alocă bani și în acest an pentru organizarea ediției cu numărul XXXV a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia. Un proiect care se va afla pe masa consilierilor locali în următoarea ședință prevede alocarea unei sume de 97.000 lei din bugetul local pentru evenimentul cultural care va avea loc în perioada 15 – 16 ianuarie 2026.

Laureatul va primi 40.000 lei, iar restul banilor vor fi folosiți pentru membrii juriului și organizare.

„Suma mai sus menționată va fi folosită la realizarea spectacolului de gală, asigurarea premiului în bani poetului laureat, premiu în sumă de 40.000 lei brut, plata membrilor juriului (7 x 750 lei brut), însemne poet laureat, cazarea invitaților, cina festivă, spectacol de gală, transport, etc.”, se arată în proiectul de hotărâre.â

De asemenea, se are în vedere achiziționarea a 400 exemplare din din cartea Poetului Laureat al Premiul Național de Poezie„,Mihai Eminescu” Opera OMNIA ediţia a – XXXIV – a, Grete Tartler, 200 pentru autor şi 200 pentru Municipiul Botoşani, achiziția se va face în anul 2026 dacă nu vor exista restricții bugetare.

„Deşi Fundația Culturală Hyperion – Caiete Botoșănene a solicitat o sumă considerabil mai mare decât în anul precedent, având în vedere că suma cheltuită efectiv pentru realizarea evenimentului în anul 2025 a fost mult mai mică decât suma alocată, propunem a se aproba alocarea sumei de 97.000 lei din bugetul local pentru anul 2026 în vederea finanțării Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, Ediţia a – XXXV -a, Botoşani 15 ianuarie 2026. Suma de 97.000 lei va fi prevăzută în
bugetul local al Municipiului Botoşani pe anul 2026”, se arată în raportul de specialitate.

Proiectul urmează să fie votat în ședința de joi.

Urmareste-ne pe Google News

One thought on “Bani de la bugetul local pentru a XXXV-a ediție a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia. Câți bani va primi câștigătorul premiului

  1. ✅ După " Apolodor " alți bani aruncați în vânt... ! Aceste festivaluri trebuie să se autofinanțeze. Punct. Gata cu bani din bugetul public. Se pot face o grămadă de chestii din banii ăștia( statui, dinozauri in parc care să atraga copilașii,etc) spune:

    Încă 97.000 de lei din bugetul local TOCAȚI pe „Ultra Premiul Național de Poezie – Mihai Eminescu” – Opera Omnia. Adică încă o rundă de festivism scump, cu gală, juriu plătit, mese festive, „însemne de poet laureat” și tot ritualul cultural de paradă, în timp ce orașul are străzi rupte și proiecte amânate iar botoșănenii circulă cu maxi taxi răblăgite,modele lansate prin 1900 …toamna!

    Premiul de 40.000 de lei e doar cireașa de pe tort; restul banilor se evaporă în aceeași atmosferă de elitism prăfuit, unde cultura se face la microfon, nu în comunitate. Pe bune?!

    Iar achiziția a 400 de exemplare din cartea laureatei – 200 pentru autor, 200 pentru Primărie – e deja gluma sau bășcălia finală: cărți pe care nu le va citi nimeni – niciodată, dar care vor da bine în bilanțul de activități. O cultură de maculatură, finanțată cu bani reali luați de la un buget sărăcit. Nu de „cultură fake” are nevoie Botoșaniul, ci de parcuri tematice pentru copii, străzi și piste de bicicletă,tramvaie…da,da ați citit bine: tramvaiul rămâne cel mai modern și ecologic mijloc de transport din lume.

    😓”Omnia” sau cum să aruncăm niște bani aiurea… ,episodul 2
    Primul episod a fost cu ” Ultra-mega festivalul intergalactic Apolodor”, unde alte 2 mld lei / vechi au fost tocați in 2 zile.pam,pam

    În loc să investească în programe pentru tineri, în infrastructură culturală sau măcar în evenimente care atrag publicul, administrația botoșăneană preferă să ardă bani pe un spectacol de imagine. Poezie „înaltă”, pe buget josnic.
    🤤
    În concluzie: aceeași poveste – orașul plătește, elita aplaudă…noi rămânem cu praful de pe tobă dar finanțăm „cultura” din banii botoșănenilor…! Wtf?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *