Electroalfa International este astăzi unul dintre puţinele exemple de companii româneşti care au reuşit să se impună pe pieţele globale, pornind dintr-un oraş de provincie şi ajungând un nume respectat în industria echipamentelor electrice. Sub conducerea lui Gheorghe Ciubotaru, cu care am realizat un interviu, grupul a trecut prin etape de dezvoltare accelerate, investiţii consistente în tehnologie şi extindere internaţională. Discuţia cu domnul Ciubotaru explorează viziunea unui lider care a construit performanţă prin disciplină, seriozitate şi orientare spre calitate. Într-un context economic dificil, marcat de volatilitate şi schimbări structurale, povestea Electroalfa demonstrează că industria românească poate concura cu success la nivel global, potrivit Bursa.ro.
Reporter: Care este traiectoria unei companii româneşti ce a pornit de la Botoşani şi acum este prezentă pe zeci de pieţe internaţionale?
Gheorghe Ciubotaru: Am pornit la începutul anilor „90 într-un mic atelier din Botoşani, cu o echipă de oameni curajoşi care credeau în munca bine făcută. Nu aveam resurse mari, dar aveam dorinţa de a demonstra că şi în România se pot face produse competitive, durabile şi respectate. De la primele cutii de distribuţie până la fabricarea echipamentelor complexe de medie tensiune, fiecare pas a fost construit cu grijă şi cu respect faţă de client.
Anii au trecut şi am crescut firesc, prin muncă şi seriozitate. Am omologat produse, am câştigat primele licitaţii internaţionale, am extins spaţiile de producţie şi am pus bazele centrului nostru de cercetare şi dezvoltare. Astăzi producem echipamente electrice de joasă şi medie tensiune, posturi de transformare şi soluţii integrate pentru infrastructura energetică, toate realizate în România şi livrate în peste 20 de ţări din toate cele cinci continente ale lumii.
Ne-am bazat mereu pe câteva principii simple: să lucrăm corect, să livrăm ce promitem şi să nu facem compromisuri la calitate. Am investit constant în oameni şi în tehnologie, am construit parteneriate solide şi am adoptat inovaţiile necesare pentru a ţine pasul cu tranziţia energetică. Noile produse fără SF6, soluţiile modulare şi digitalizarea proceselor de producţie sunt doar câteva exemple ale transformării prin care trecem.
Astăzi, Electroalfa International înseamnă o companie cu peste 500 de angajaţi şi, totodată, un brand născut în România care livrează la standarde europene.
Reporter: Care au fost provocările cele mai mari în tot acest parcurs?
Gheorghe Ciubotaru: Au fost multe momente grele şi le-am trecut pas cu pas, cu echipa aproape. În primii ani, după 1990, a fost haos economic şi lipsă de direcţie. Am pornit cu mijloace modeste, dintr-un atelier mic din Botoşani, într-o perioadă în care aproape totul se învăţa din mers. Finanţarea era greu de obţinut, iar fiecare utilaj cumpărat însemna un pas de curaj. În acea perioadă am învăţat ce înseamnă disciplina financiară şi perseverenţa, două lucruri care ne-au ţinut în picioare până astăzi.
A urmat competiţia cu giganţii străini. Când multinaţionalele au intrat pe piaţă, standardele lor ne-au obligat să ne ridicăm rapid nivelul. Am investit în omologări, în echipamente moderne, în oameni şi în mentalitate. A trebuit să demonstrăm, prin fapte, că o companie din România poate produce echipamente electrice de aceeaşi calitate ca cele din vest.
Criza din 2009 a fost un moment critic. Am decis atunci să nu mergem pe drumul cel mai scurt, ci pe cel mai sigur. Am preferat să pierdem contracte decât să lucrăm cu parteneri nesiguri. A fost o alegere grea, dar corectă. După acea perioadă am ieşit mai puternici şi am început să privim serios spre pieţele externe.
O altă provocare a fost lipsa forţei de muncă specializate. Industria tehnică românească a pierdut generaţii de profesionişti. Am înţeles că soluţia nu e să ne plângem, ci să formăm oameni. Aşa s-a născut ideea Academiei Alfa, a parteneriatelor cu liceele tehnice şi universităţile.
Schimbările tehnologice şi reglementările de mediu ne-au forţat să inovăm continuu. Trecerea la produse fără SF6 a însemnat investiţii mari şi o nouă abordare tehnică. În paralel, digitalizarea ne-a schimbat modul de lucru, am implementat sisteme care monitorizează în timp real producţia şi am început să folosim inteligenţa artificială acolo unde poate face diferenţa.
Pe plan extern, am învăţat cum funcţionează licitaţiile internaţionale, cum se negociază termenele lungi şi cum se gestionează riscurile de pe pieţe diferite. Lanţurile de aprovizionare şi fluctuaţiile preţurilor la materiale ne-au testat rezistenţa, dar am răspuns prin planificare atentă, stocuri inteligente şi parteneriate corecte cu furnizorii.
Privind înapoi, cele mai mari provocări au fost să rămânem stabili atunci când totul se schimba în jurul nostru şi să nu ne abatem de la principiile cu care am început. Le-am depăşit prin muncă serioasă, decizii cumpătate şi încredere deplină în echipă.
Reporter: Unde, mai exact, exportaţi produsele fabricate în România?
Gheorghe Ciubotaru: Produsele noastre fabricate la Botoşani ajung astăzi pe toate continentele. Am început exporturile la începutul anilor 2000, cu paşi mici, către pieţe unde am găsit parteneri care apreciază calitatea şi seriozitatea românească. De atunci am construit relaţii stabile în ţări din Europa Centrală şi de Est, dar şi în Europa de Vest, iar în ultimii ani am deschis colaborări şi în Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.
Avem echipamente Electroalfa International care funcţionează în Coreea, India, Sudan, Siria, Nigeria, Statele Unite ale Americii, Franţa, Mali, Italia, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, dar şi în pieţe precum Marea Britanie, Australia sau Noua Zeelandă. Toate sunt produse realizate în fabricile noastre din Botoşani, de echipe formate şi crescute aici, în România.
Pentru mine, acest lucru are o semnificaţie aparte. De fiecare dată când văd un produs românesc instalat într-o infrastructură modernă dintr-o altă ţară, simt că munca de peste 30 de ani a avut sens. Exporturile nu înseamnă doar cifre, ci confirmarea că un brand născut la Botoşani poate fi respectat oriunde în lume, dacă este construit pe calitate, seriozitate şi respect faţă de client.
Reporter: Cum se construieşte încrederea în soluţiile „made in Romania”?
Gheorghe Ciubotaru: Încrederea nu se câştigă printr-un slogan, ci prin muncă serioasă şi consecvenţă. Am înţeles de la început că, pentru a fi credibili, trebuie să demonstrăm, nu să promitem. De aceea, am pus întotdeauna accent pe calitatea produselor, pe respectarea termenelor şi pe comunicarea corectă cu partenerii noştri.
Am construit încrederea în brandul Electroalfa International pas cu pas, prin fapte. Când livrezi un echipament care funcţionează perfect ani la rând, clientul îţi ţine minte numele. Când revine la tine fără să mai ceară oferte de la alţii, înseamnă că ai câştigat ceva mai valoros decât un contract, ai câştigat respectul lui.
În toţi aceşti ani am investit constant în oameni, în tehnologie şi în certificări internaţionale, tocmai pentru ca produsele „made in Romania” să stea la acelaşi nivel cu cele realizate de companii globale. Nu am făcut rabat de la calitate nici când era mai greu, pentru că ştiam că un produs bun vorbeşte cel mai bine despre tine.
Astăzi, partenerii noştri din Europa sau din alte regiuni nu mai privesc Electroalfa International ca pe o firmă românească mică, ci ca pe un producător serios, cu standarde europene. Iar pentru mine asta înseamnă cea mai mare reuşită, să vezi că numele ţării tale, pus pe un echipament fabricat la Botoşani, înseamnă încredere şi performanţă.
Reporter:Care sunt cele mai mari obstacole pe care le întâlniţi acum în activitatea dumneavoastră?
Gheorghe Ciubotaru: Astăzi, cele mai mari obstacole nu ţin doar de piaţă, ci de felul în care se schimbă lumea în jurul nostru. În primul rând, lipsa de specialişti este o provocare tot mai mare. În domenii tehnice, cum este infrastructura energetică, este greu să găseşti tineri care să îmbrăţişeze această meserie. De aceea investim în formare, colaborăm cu licee şi universităţi şi încercăm să creştem oameni care să ducă mai departe această profesie.
Un alt obstacol este birocraţia, care de multe ori încetineşte proiectele şi îngreunează investiţiile. În paralel, piaţa materialelor şi a componentelor electrice este tot mai volatilă, preţurile se schimbă rapid, iar lanţurile de aprovizionare sunt greu de stabilizat.
Şi totuşi, dincolo de toate aceste greutăţi, cea mai mare provocare rămâne aceea de a păstra echilibrul între creştere şi calitate. E uşor să te extinzi, dar e mult mai greu să o faci fără să pierzi spiritul cu care ai pornit. Pentru mine, asta este lupta de fiecare zi, să păstrăm acelaşi standard de seriozitate şi de respect pentru client, indiferent cât de mare devine compania.
Reporter: Cum apreciaţi legislaţia şi fiscalitatea din ţara noastră?
Gheorghe Ciubotaru: Legislaţia şi fiscalitatea din România au făcut paşi înainte în ultimii ani, dar rămân încă prea complicate şi greu de aplicat în practică. Pentru o companie care produce, care exportă şi care investeşte constant, stabilitatea este foarte importantă. Din păcate, regulile se schimbă des şi imprevizibil, iar asta afectează planificarea pe termen lung.
Mediul de afaceri are nevoie de claritate, de predictibilitate şi de o relaţie normală cu statul, bazată pe încredere. Nu cerem avantaje, ci doar un cadru corect şi coerent, în care să putem investi liniştiţi. De multe ori, birocraţia fiscală consumă timp şi energie care ar trebui să fie direcţionate spre dezvoltare şi inovaţie.
Cred că România are potenţial să devină un loc mult mai prietenos pentru investiţii, dar este nevoie de simplificare, de digitalizare reală şi de un dialog mai apropiat între autorităţi şi mediul privat. Noi, antreprenorii români, vrem să construim aici, să creăm locuri de muncă şi valoare adăugată, dar avem nevoie de reguli clare şi stabile pentru a o face în mod sustenabil.
Reporter: Cât înseamnă viziunea, strategia şi perseverenţa unei companii în drumul său spre success?
Gheorghe Ciubotaru: Viziunea, strategia şi perseverenţa sunt pilonii care ţin o companie în picioare indiferent de cât de greu devine drumul. Viziunea îţi arată direcţia, este acel „de ce” care te face să porneşti la drum şi să continui chiar şi atunci când e dificil. Strategia transformă viziunea în paşi concreţi, în decizii zilnice care te duc din punctul în care eşti acolo unde vrei să ajungi. Iar perseverenţa leagă totul, pentru că fără ea nimic nu se clădeşte cu adevărat solid.
În cazul Electroalfa, am avut mereu o viziune clară, să demonstrăm că în România se pot face produse de top, la acelaşi nivel cu cele ale marilor companii din lume. Strategia a fost mereu bazată pe calitate, pe investiţii în oameni şi în tehnologie, pe dezvoltare pas cu pas. Perseverenţa ne-a ţinut în echilibru atunci când condiţiile economice erau dificile sau când competiţia părea prea puternică.
Cred că succesul nu vine dintr-o singură decizie, ci din mii de decizii corecte luate în fiecare zi, cu răbdare şi bun-simţ. Viziunea te inspiră, strategia te ghidează, dar perseverenţa este cea care te duce până la capăt.
Reporter: Ce sfaturi puteţi da proaspeţilor antreprenori români?
Gheorghe Ciubotaru: Le-aş spune tinerilor antreprenori să înceapă cu răbdare şi cu respect pentru muncă. Entuziasmul e bun, dar nu ţine loc de disciplină. Un business nu se construieşte peste noapte, ci zi de zi, cu paşi mici, cu greşeli din care înveţi şi cu hotărârea de a nu renunţa la primul obstacol.
E important să porneşti cu o viziune clară, dar şi cu picioarele pe pământ. Să înţelegi piaţa, să-ţi cunoşti clienţii şi să construieşti relaţii pe termen lung, nu doar vânzări rapide. Calitatea şi seriozitatea sunt cea mai bună reclamă, iar reputaţia e cel mai valoros capital al unei firme.
Aş mai adăuga ceva ce am învăţat în timp, oamenii sunt cheia. Oricât de bună ar fi ideea, dacă nu ai o echipă dedicată şi loială, nu poţi creşte. Investeşte în oameni, ascultă-i, oferă-le încredere şi vei primi de zece ori mai mult.
Şi, poate cel mai important, crede în România. Se poate construi bine aici, dacă munceşti serios şi gândeşti pe termen lung. Eu am început din Botoşani şi am ajuns cu produsele Electroalfa International în zeci de ţări, deci ştiu sigur că se poate.
Reporter: În ce mod a fost afectată activitatea şi proiectele companiei de războaiele din afara ţării?
Gheorghe Ciubotaru: Conflictele din regiune au avut un impact pe care îl resimţim cu toţii, mai ales în domeniul energetic. În primul rând, au apărut blocaje în lanţurile de aprovizionare, termenele de livrare s-au prelungit, iar costurile materialelor şi transportului au crescut. Pentru o companie de producţie, asta înseamnă presiune pe bugete, planificare mai atentă şi flexibilitate în decizii.
În al doilea rând, instabilitatea politică şi economică din vecinătate a schimbat dinamica pieţelor. Unele proiecte s-au amânat, altele au apărut tocmai din nevoia de a reconstrui infrastructuri afectate. În Ucraina, de exemplu, am identificat oportunităţi de colaborare pentru refacerea reţelelor electrice, o direcţie în care vrem să contribuim cu expertiza şi produsele noastre.
Aceste situaţii ne-au confirmat cât de important este să fii bine organizat, să ai parteneri de încredere şi să îţi diversifici pieţele. Am învăţat să fim mai prudenţi, dar şi mai rapizi în adaptare. Într-o lume tot mai instabilă, stabilitatea unei companii vine din seriozitate, din echilibru financiar şi din puterea de a-ţi păstra direcţia indiferent de context.





























