Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe șosea, în urma impactului cu un utilaj, care era parcat pe marginea drumului. Accidentul a avut loc pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Botoșani, miercuri.
La caz au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Salvatorii au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. Șoferul mașinii a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.







































