Incendiu puternic în noaptea de vineri spre sâmbătă într-o localitate din județul Botoșani. O casă, dar și o bucătărie de vară din orașul Darabani au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii evenimentului, proprietara nu era acasă, alarma fiind dată de vecini.
La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Detașamentului Dorohoi și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
„La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bucătăria de vară și acoperișul casei aflate în construcție. Pompierii au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la celelalte construcții din gospodărie”, se arată într-un comunicat transmis, sâmbătă dimineață de ISU Botoșani.
Proprietara casei a ajuns la fața locului și a suferit un atac de panică, primind îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ, însă a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit.































Ainceput sezonul incendiilor ??????