Drumul expres Botoșani- Suceava ar putea rămâne fără finanțare. Avertismentul transmis de liderul PSD Botoșani

Drumul expres Botoșani- Suceava ar putea rămâne fără finanțare. Acesta este avertismentul transmis, vineri, de liderul PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici. Potrivit acesteia, investiția are finanțare europeană asigurată prin Programul de Transport 2021–2027, însă, din lipsă de implicare a autorităților județene, studiul de fezabilitate nu a fost finalizat. Federovici atrage atenția că, dacă documentele nu vor fi gata nici în noiembrie, banii ar putea fi pierduți.

„Cea mai gravă situație este cea a Drumului Expres Botoșani – Suceava, cel mai important proiect de infrastructură din istoria județului. Are finanțare europeană asigurată prin Programul de Transport 2021–2027, confirmată oficial de Guvernul României în urma interpelării mele adresate premierului Ilie Bolojan. Proiectul însă riscă să piardă banii din cauza întârzierilor la documentații și a lipsei de implicare a actualei conduceri a Consiliului Județean. Studiul de Fezabilitate trebuia finalizat de luni de zile; termenul a fost deja prelungit până la începutul lunii noiembrie. Dacă nici atunci nu va fi gata, fondurile ar putea fi pierdute — și aici nu mai vorbim de birocrație, ci de nepăsare și incompetență administrativă”, a spus Doina Federovici.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *