FOTO Controale la sălile de jocuri de noroc și casele de pariuri din Botoșani. Ce nereguli s-au găsit

Mai multe controale au avut loc la sălile de jocuri de noroc și casele de pariuri din Botoșani. Inspectorii muncii au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea si sănătatea în muncă, de către angajatori.

Controalele desfășurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, sub coordonarea Inspecției Muncii, s-au desfășurat în perioada 13 – 17 octombrie (atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții).

Astfel, în domeniul relațiilor de muncă, s-au efectuat 11 controale, dintre care 2 pe timpul nopții. Au fost aplicate  5 sancțiuni contravenționale reprezentând 3 amenzi în valoare de 43.000 lei (pentru muncă nedeclarată, pentru nerespectarea prevederilor privind timpul de muncă și a obligației de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariații care prestează activitate în acel loc) și  2 avertismente scrise.

Persoane ținute la „negru”

Au fost depistate 2 persoane prestând muncă nedeclarată, ambele desfășurându-și activitatea fără ca angajatorul să le fi încheiat un contract individual de muncă, în formă scrisă, cel târziu cu o zi anterior începerii activității, motiv pentru care s-au aplicat 2 amenzi în valoare totală de 40.000 lei.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă au fost: angajatorul nu respectă obligația de a încheia contracte individuale de muncă în formă scrisă, cel târziu cu o zi înainte de a începe activitatea,  angajatorul nu ține evidența orelor de muncă prestate de către salariați, cu menționarea orei de început și de sfârșit a programului de lucru”, precizează ITM.

Trei agenți economici sancționați

 In domeniul securității și sănătății în muncă, în cadrul acestei campanii, au fost efectuate controale la un număr de 5 agenți economici, 3 dintre ei fiind sancționați. Au fost constatate 12 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri, fiind aplicate 2 amenzi în valoare de 20.000 lei și 10 avertismente.

„Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost: nu s-a consemnat în fișele de instruire rezultatul verificării însușirii de către lucrători a prevederilor din domeniul SSM; nu s-a întocmit planul de prevenire și protecție, precum și instrucțiunile proprii în domeniul SSM; nu s-a finalizat verificarea însușirii cunoștințelor pe bază de teste a lucrătorilor; nu s–au finalizat măsurile pentru prevenirea accidentelor prin electrocutare; semnalizare necorespunzătoare.”, anunță sursa citată.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM Botoșani, în domeniile Securitate și Sănătate în Muncă și Relații de Muncă în cadrul acestei campanii este de 63.000 lei.

 

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *