Ce se întâmplă dacă primești un ordin de mobilizare și nu te prezinți la exercițiile de trageri și instrucție

Rezerviștii chemați de armată la antrenamente, cum sunt cele desfășurate de Armata Română în această săptămână, riscă amenzi de până la 1.215 lei dacă nu se prezintă, potrivit legii în vigoare, transmit stirileprotv.ro.

Duminică a început cel mai mare exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare, în București și Ilfov.

Polițiștii au început să meargă în casele a peste 10.000 de rezerviști ca să le înmâneze ordinele de chemare.

Peste 10.000 de rezerviști, printre care ultimele generații de militari în termen, dar și foști profesioniști din Armata Română, sunt chemați în unitățile militare pentru instrucție și trageri.

Amenzile pe care le riscă rezerviștii pentru refuz

Legea 466/2006 prevede la art. 80 că, constituie contravenţie săvârşirea de către angajatori a uneia dintre următoarele fapte:„neprezentarea sau neasigurarea persoanelor stabilite pentru încadrarea comisiilor locale de recrutare-încorporare”. La art. 81 se precizează care sunt contravențiile, astfel că fapta se pedepsește cu amendă de la 2 puncte la 6 puncte.

În anul 2025, punctul de amendă este de 202,5 lei, astfel că rezerviștii pot primi o amendă între 405 lei și 1.215 lei.

Printre cei care au primit un astfel de ordin se numără și ultramaratonistul și fostul cântăreț Andrei Roșu, care a publicat pe Facebook documentul primit de la un polițișt.

În document se precizează că cei care au primit un ordin de chemare trebuie să se prezinte la locul și data prevăzute cu acest document, livretul militar, actul de identitate și permisul de conducere sau documentele de atestare ale calificărilor avute. În plus, cei chemați pot cere decontarea cheltuielilor de război, mai precizează documentul.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *