Patronul Electroalfa Botoșani, Gheorghe Ciubotaru, vorbește de demnitate în afacerile cu străinii. „Noi românii suntem egalii altora”

Omul de afaceri Gheorghe Ciubotaru, cel care deține societatea comercială Electro-Alfa Internațional SRL Botoșani, a vorbit, marți, la Conferința ZF Branduri Românești 2025, despre demnitatea în business, dar și despre comportamentul în relațiile cu partenerii străini. El este de părere că oamenii de afaceri români sunt egalii celor din străinătate.

Încă de la început, mi-am dorit ca produsele Made în Electroalfa- România să fie văzute peste tot în lume. A fost o dorință, un vis și în momentul de față este realizat, este un lucru deja făcut. Eticheta de origine nu este suficientă, dacă scrii pe o etichetă „Fabricat în România” sau „Fabricat în Electroalfa”. În spatele etichetei trebuie să fie mult mai multe lucruri. Trebuie să fie acea demnitate, acea responsabilitate, acea încredere că noi românii suntem egalii altora, a spus Ciubotaru.

El a prezentat o „poveste” trăită în cadrul unui parteneriat cu o companie britanică, în urma căreia Electroalfa Botoșani și-a câștigat credibilitatea.

Am o mică poveste. Un partener din Anglia, căruia îi livram niște produse, era la noi, la Botoșani, și își dorea o schimbare. El vroia ca prin produsul nostru să ne diferențiem de altcineva și avea niște idei. Am recepționat ideile. Era undeva joi, în jurul prânzului, poate 2.00- poate 3.00, și spune: <Două- trei săptămâni vă ajung ca să puneți în operă acest lucru?> Și am spus: <Mâine până la ora 4.00 vei avea o versiune>. S-a uitat. <Nu se poate. Ăsta face mișto sau nu a înțeles întrebarea>. A doua zi la ora 4.00 produsul era făcut și avea un prim prototip pe care l-am testat. Vreau să vă spun că acel client a devenit un client fidel Electroalfa, iar produsele noastre sunt și în Australia, și în Noua Zeelandă, în foarte multe locuri din lumea asta. De altfel, Electroalfa, prin această atitudine, de a-și respecta promisiunile, de a fi extrem de flexibilă și extrem de adaptabilă la cerințele clienților globali, nu doar a clienților români”, a mărturisit Gheorghe Ciubotaru.

Societatea comercială Electro-Alfa Internațional SRL a fost, anul trecut, cea mai puternică firmă din Botoșani. Compania deținută de soții Gheorghe și Mioara Ciubotaru, a avut, în 2024, o cifră de afaceri de 649 de milioane de lei, în creștere cu peste 50% față de anul anterior. În 2023, cunoscuta firmă din Botoșani a avut o cifră de afaceri de 432.988.904 lei.

Electro-Alfa Internațional, care oferă soluții inovative în domeniul electrificării și echipamentelor electrice pentru diverse industrii, a înregistrat, anul trecut, și o creștere semnificativă a profitului, de la 36,1 milioane de lei la 55,4 milioane de lei.

Și la numărul angajaților, Electro-Alfa Internațional SRL este pe plus. Numărul locurilor de muncă oferite a crescut în 2024 la 282, față de 232 în 2023.

Urmareste-ne pe Google News

One thought on “Patronul Electroalfa Botoșani, Gheorghe Ciubotaru, vorbește de demnitate în afacerile cu străinii. „Noi românii suntem egalii altora”

  1. Din păcate, NU SUNTEM EGALI cu restul europenilor.
    De ce?
    La noi, majoritatea directorilor, „injinerilor” au studii superioare la cele mai slabe facultăți din lume. Facultățile de la noi, nici măcar in Top 500 nu se mai află…despre ce vorbim?
    Conform testelor PISA, avem cel mai prost invățământ din EU iar despre profesori…ei sunt cei mai satisfăcuți/ mulțumiți de rezultate( nu e glumă,sunt studii pe aceasta temă).

    Cum se traduce acest lucru in viața de zi cu zi?
    Prin servicii proaste, produse proaste…o viață irosită și slabă calitativ.

    Legendă
    „Înainte de ’89 era mai bine! Scoala era școală iar produsele făcute în țară erau respectate și căutate la export”

    …erau pe dracu ( scuzați expresia). Dau un exemplu: din 5000 de Oltcit-uri ieșite pe poarta fabricii și pregătite pt export, 4500 erau defecte sau neconforme
    ( lipsă piese,furt,etc ). Din alea 500 rămase, multe se stricau în prima lună
    ( nu scriu din auzite, am citat dintr-un „injiner” ce a lucrat la OLTCIT ).

    ” Noi românii suntem egalii altora ”
    Niciodată NU am fost și nici nu o să fim !

    Întrebare intrebătoare:
    Cu cât e plătit un ” injiner ” in Jermania și cu cât e plătit în Botoșani?

    Egali? ;)))

    Acum pe partea alimentară, că injineru’ mai tre’ să pape și el ceva:

    Cum sunt produsele alimentare in Jermania și la ce preț VS …cum sunt produsele din Botoșani și la ce prețuri sunt? Egalitate?

    Dau un exemplu de dublu standard: la un magazin din Botoșani( nu dăm nume), aceleași produse sunt și cu 56% mai scumpe , altele cu 170 % mai scumpe față de cele vândute de același magazin în Germania,iar gustul lor diferă. Nu credeți? Incercați …!

    Suntem egali ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *