București și alte cinci județe se află de marți spre miercuri sub cod roșu de ploi, fiind prognozate cantităţi de apă de 60 – 90 de litri/metru pătrat. Și un cod portocaliu este valabil de marţi, de la ora 21.00, timp de peste 24 de ore.
În intervalul 07 octombrie, ora 21 – 08 octombrie, ora 15, municipiul București se va afla și sub incidența unei avertizări meteorologice cod roșu care vizează ploi torențiale și abundente cantitativ. Totodată, va fi în vigoare un Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente, de marţi, de la ora 21.00, până miercuri, la ora 15.00, în judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu și Ilfov.
Astfel, în judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti va ploua torenţial şi abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 80…100 şi izolat 120…140 l/mp.
În contextul emiterii, de către Administrația Națională de Meteorologie, a avertizărilor, IGSU a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea cu eficiență a potențialelor situaţii de urgenţă care pot apărea.
Pentru acoperirea optimă a misiunilor, a fost dispusă măsura dislocării personalului și a tehnicii de intervenție care să acționeze în sprijinul echipajelor operative locale, după cum urmează:
- de la ISU Suceava și ISU Botoșani la ISU Constanța : 16 motopompe , 4 autocamioane, 2 microbuze, 2 bărci pneumatice și 2 autospeciale pentru muncă operativă;
- de la ISU Alba și ISU Harghita la ISU Călărași: 16 motopompe , 4 autocamioane, 2 microbuze, 2 bărci pneumatice și 2 autospeciale pentru muncă operativă;
- de la ISU Cluj și ISU Mureș la ISU Ialomița: 16 motopompe , 4 autocamioane, 2 microbuze, 2 bărci pneumatice și 2 autospeciale pentru muncă operativă;
- de la ISU Caraș-Severin și ISU Hunedoara la ISU Giurgiu: 16 motopompe , 4 autocamioane, 2 microbuze, 2 bărci pneumatice și 2 autospeciale pentru muncă operativă.






























