FC Botoșani va juca, luni, pe „Municipal”, de la ora 20.30, în cadrul rundei a XII-a a sezonului 2025-2026 din SuperLigă, cu UTA Arad.
„Ușor nu va fi! Mai mult ca sigur! Sau cel puțin în momentul ăsta. Până la urmă tot de noi depinde. Poate că dificila, ca toate celelalte, pentru că e o echipă robustă, o echipă care a demonstrat de la începutul acestui campionat că poate ține oricărui adversar. Se pare că de la venirea lui Mihalcea (n.r. Adrian Mihalcea, noul antrenor) sunt mult mai constanți în rezultate, au pierdut foarte puține meciuri”, spune antrenorul FC Botoșani, Leo Grozavu.
Tehnicianul spune că adversarii sunt jucători puternici, „o echipă bine organizată, care mai mult ca sigur ne va pune probleme”.
Grozavu știe care este obiectivul său: să obțină cât mai multe puncte, iar locul pe care se află echipa sa în prezent nu îl interesează prea mult.
„Este tot un joc din campionat, trebuie să facem abstracție de locul din clasament, de ce se poate întâmpla. Pe noi nu ne interesează pe ce loc suntem în etapa a 12-a sau a 16-a, important e finalul de campionat”, a spus Grozavu.
Antrenorul a adăugat:
„Pe mine mă interesează să acumulăm cât mai multe puncte. Fiecare punct acumulat în clasament va conta în final”.































