Preot din Botoșani mort într-un accident rutier, comemorat după patru ani. „Moartea ne-a văduvit nemilos de prezența-i caldă”

Preotul care s-a stins la 39 de ani într-un accident rutier, în urmă cu patru ani, a fost comemorat, sâmbătă, de mai mulți preoți.

Preotul paroh de la Tudor Vladimirescu, Ionuț Miorcăneanu, a decedat după ce mașina în care se afla s-a izbit de un cap de pod.

Accidentul a avut loc pe drumul județean DJ 282 care face legătura între localitățile Hănești și Vlăsinești. Preotul se deplasa cu mașina dinspre Hănești spre Vlăsinești, iar într-o curbă ușoară la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat pe contrasens și a lovit violent un cap de pod.

A lăsat în urma sa multă durere. Trei copii au rămas orfani de tată, iar o mulțime de credincioși și-au pierdut duhovnicul. Sâmbătă, la patru ani după moartea sa, în locul în care și-a găsit sfârșitul preoții au săvârșit o slujbă și au aprins o lumânare.

Timpul zboară urmându-și cursul firesc și totuși, parcă mai ieri, fratele nostru drag, părintele Ionuț Miorcăneanu, se bucura dimpreună cu noi de frumusețea slujirii, ca mai apoi, într-o fatidică zi de toamnă să dispară, fulgerător și tragic, lăsându-ne nemângâiați, cu întrebări, doruri și neputințe. 4 ani grei, 4 ani „mulți”, pentru cei dragi, pentru familie, prieteni, cunoscuți, pentru cei care l-au iubit și apreciat grație urmelor misionar-pastorale deosebite pe care le-a lăsat în comunitatea păstorită, respectiv, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Tudor Vladimirescu, Botoșani, în perioada 2002-2021. 4 ani și un gol pe care numai rugăciunile Bisericii îl pot umple căci numai ele, deschid ceruri, acolo unde, suntem încredințați că sufletul său frumos a plecat. Iar pe noi, deși moartea ne-a văduvit nemilos de prezența-i caldă și sensibilitatea sufletească în toți acești ani de despărțire pământească, ea nu ne-a putut sărăci niciodată de gândurile, sentimentele, amintirile, dragostea ori rugăciunile pentru cel răpit atât de timpuriu din mijlocul nostru. Ele îl vor însoți mereu pe tărâmul celălalt acolo unde, numai inima poate ajunge. Și pentru că nu dorim să ne întristăm peste măsură, ca și cei care nu au nădejde, avem încrederea că acum, fratele nostru drag, slujește alături de îngeri, lui Dumnezeu. Veșnică să-i fie pomenirea, din neam, în neam, căci: oamenii nu mor cu-adevărat atuncea când, trăiesc  la noi în inimă și-n gând…”, este mesajul transmis de părinții care l-au comemorat.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *