Un accident cu două mașini, produs de un șofer din județul Botoșani, a avut loc sâmbătă, în jurul orei 01.30, în județul Suceava. Marian M., de 46 ani, din municipiul Botoșani, a condus ansamblul de vehicule format din autoutilitara ce tracta semiremorca, pe D.N. 17, comuna Dorna Candrenilor, satul Dealul Floreni, circulând din direcţia Bistrița către Vatra Dornei.
Din cauza faptului că nu a păstrat o distanță regulamentară în mers față de autoturismul condus de către Daniel M., de 18 ani, care circula în fața sa, în momentul în care acesta a frânat a intrat în coliziune în partea din spate.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea pasagerei Diana, de 16 ani. Victima a fost transportată la C.P.U. din cadrul Spitalului municipal Vatra Dornei, pentru îngrijiri medicale, unde i s-a stabilit următorul diagnostic: „traumatism lombar prin accident rutier, pasager dreapta spate”.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Acestora li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.































