Trei oameni, toți membri ai aceleiași familii, au murit într-un grav accident de circulație pe DN7, petrecut miercuri în județul Argeș. Cei trei se aflau într-un autoturism care ar fi derapat pe șoseaua umedă și ar fi intrat într-o autocisternă.
Accidentul a avut loc la ora 10.30, pe raza localității Bascov, aproape de Pitești. Chiar șoferul autocisternei a sunat la 112 pentru a cere ajutor. La fața locului au fost trimise trei ambulanțe, un echipaj de descarcerare și o autospecială de stingere. Din păcate, salvatorii au găsit în autoturismul implicat în accident două persoane decedate, iar a treia, inconștientă, s-a stins în scurt timp.
Șoferul cisternei spune că a văzut mașina rotindu-se pe șosea și venind spre el și că nu a avut timp să evite impactul. La volan se afla un bărbat din Pitești, de 62 de ani, iar în dreapta sa fiica de 35 de ani.





























