
Un accident rutier a avut loc duminică, la Curtești. Un bărbat a urcat fără permis la volan și a intrat cu mașina într-un gard. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că conducătorul auto, un bărbat de 41 de ani, din comuna Curtești, ar fi pierdut controlul asupra volanului, împrejurare în care ar fi intrat în gardul unei locuințe, rezultând doar pagube materiale.
Totodată, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, precizează oamenii legii.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.





























