VIDEO Panică într-un bloc din municipiul Dorohoi! Un bătrân a ieșit la balcon și a strigat după ajutor

Un bărbat în vârstă de 75 de ani, din municipiul Dorohoi, a rămas, joi, blocat în apartamentul său de la etajul trei al unui bloc de pe Aleea Amurgului. Când a dorit să iasă din apartament, ușa metalică a acestuia s-a blocat și cheia se învârtea în gol în butucul ușii metalice. Bărbatul a intrat în panică și striga la balcon să-l salveze cineva.

Un vecin a sunat de urgență la 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi, printre care și o ambulanță SMURD, și un echipaj de la Poliția municipiului Dorohoi.

Pompierii au folosit scara și au urcat la bătrânul respectiv prin balcon.

„Bărbatul era panicat și a fost calmat de pompierii dorohoieni. Pentru că ușa nu se putea deschide, polițiștii de la fața locului au vorbit cu proprietarul care era lângă ușă și botoșăneanul a fost de acord ca pompierii să spargă cu accesoriile specifice la intervenții. Pompierii au deblocat ușa metalică, au intrat în apartament, iar cadrele medicale l-au consultat pe bărbat. Acesta nu a avut probleme medicale grave și a refuzat transportul la spital”, a declarat, pentru BotosaniNews, un martor la eveniment.

Urmareste-ne pe Google News 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *