O importantă instituție din Botoșani își reduce programul de lucru cu publicul, din cauza grevei salariaților. Este vorba de Tribunalul Botoșani, care a anunțat că, de la 1 septembrie, programul cu publicul s-a redus cu o oră, ca urmare a protestului declanșat de Sindicatul Național al Grefei Judiciare „Dicasterial”.
Astfel, programul de relații publice este de la 10.00 la 13.00.
În plus, accesul justițiabililor la arhiva curentă se va face doar prin intermediul dosarului electronic, fără consultarea fizică în arhive.































