
Un caz șocant s-a înregistrat într-o localitate din județul Botoșani. O tânără de 33 de ani a fost violată de un bărbat de 38 de ani, propriul său frate.
Duminică, 31 august, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, din comuna Durnești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală și viol.
„În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că, în repetate rânduri, în timp ce tânărul, se afla la locuința de domiciliu, împreună cu victima, o tânăra, de 33 ani, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia, ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta, împotriva voinței sale. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, ulterior, față de acesta fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.




























