Consiliera „strategică” a liderului PNL Botoşani, Valeriu Iftime, din campania electorală, implicată într-un scandal naţional. I-a fost anulată o distincţie acordată de Iohannis

Consiliera „strategică” a lui Valeriu Iftime din campania electorală, Gabriela Cenuşă, este implicată într-un scandal naţional, acesteia fiindu-i anulată o distincţie acordată nemeritat de fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis.

Asociația Reset a obținut anularea unui decret în contencios administrativ și obligarea instituției să facă public dosarul în baza căruia Gabriela Cenușă a obținut „Medalia Națională Pentru Merit clasa a III-a, cu însemn pentru civili” „pentru rezultate deosebite obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

Organizaţia civică ieşeană a anunțat că a câştigat definitiv procesul cu Administraţia Prezidenţială, care a fost obligată să explice de fostul președinte Klaus Iohannis a decorat-o în 2020 pe Cenuşă, fostă secretară a ministrului de Interne de la acel moment, Marcel Vela (PNL).

Iftime, care a lucrat cu Gabriela Cenuşă în campania electorală pentru şefia CJ, dar şi la parlamentare şi prezidenţiale, are numai cuvinte de laudă despre „stratega” sa.

„Ştiam ceva de treaba asta, dar nu-i treaba, ca eu nu verific istoria unui om cu care lucrez. Din câte ştiu, acum ea este în campanie la Chişinău. E şefă de campanie acolo. Nivelul la care lucrează acum este mult peste Botoşani”, a afirmat Iftime.

Liderul liberal spune că în continuare colaborează cu controversata specialistă în comunicare.

„Eu lucrez cu ea, dar sporadic. O dată la două – trei săptămâni ne vedem, mai facem nişte filmări„, a adăugat preşedintele PNL Botoşani.

Urmareste-ne pe Google News

One thought on “Consiliera „strategică” a liderului PNL Botoşani, Valeriu Iftime, din campania electorală, implicată într-un scandal naţional. I-a fost anulată o distincţie acordată de Iohannis

  1. dom IFTIME se pare ca esti inconjurat de corupti IONUT VOICU si multi altii ascunsi de presa ! se pare ca partidul este bolnav de coruptie si mata esti acolo..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *