Un contrabandist din Piața Centrală s-a ales cu o amedă de 20.000 lei

Un bărbat din Botoșani s-a ales cu o amendă de 20.000 de lei din partea jandarmilor după ce a fost depistat în timp ce oferea spre comercializare țigări de contrabandă, în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani. Jandarmii au confiscat 35 de pachete de țigarete de proveniență extracomunitară.

În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului, aproximativ 180 de jandarmi au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională care pot aduce atingere siguranței cetățenilor și obiectivelor asigurate cu pază din competența Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Misiunile de ordine publică, executate de jandarmii botoșăneni independent sau în cooperare cu efective de poliție, au avut ca rezultat aplicarea a 53 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 35000 de lei, în special pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, dar și pentru apelarea nejustificată a numărului unic de urgență 112 sau nerespectarea legislației privind regimul produselor accizabile.

În afara misiunilor de menținere sau asigurare a ordinii publice, jandarmii au executat permanent misiuni de pază și protecțiè instituțională la obiectivele din competență, nefiind constatate situații de încălcare a legislației specifice.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *