Zeci de femei din județul Botoșani sunt anchetate de polițiști după ce și-au luat la bătaie soții. Potrivit unor date a Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Botoșani, în primele 6 luni ale anului 2025 rezultă faptul că, la nivel județean, numărul faptelor de violență domestică a scăzut cu 15,9% față de primele 6 luni ale anului 2024, respectiv, 517 fapte sesizate în 6 luni 2025 cu 98 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Datele statistice relevă o scădere importantă cu privire la infracțiunile de omor comise în contextul violenței domestice, în perioada analizată nefiind înregistrată nicio faptă din această categorie, comparativ cu primele 6 luni ale anului 2024 când au fost înregistrate un număr de 3 infracțiuni de omor.
Din punct de vedere al locului comiterii faptelor de violenţă domestică, se constată că 220(-25) de fapte au fost comise în mediul urban și 297(-73) de fapte au fost comise în mediul rural, 431(-88) fapte au fost comise la domiciliu și 86 (-10) de fapte au fost comise în spatiul public.
„479 de autori sunt de sex masculin, reprezentând 90%, iar 44 autori majori de de sex feminin, reprezentând 9%”, susțin reprezetanții Poliției Botoșani.
În scopul diminuării unor riscuri iminente la adresa vieții, integrității fizice ori libertății unor persoane puse în pericol printr-un act de violență domestică, structurile de poliţie au desfăşurat activităţi specifice prin care au fost emise 168 (-7) de ordine de protecție, toate fiind confirmate de către procuror.
Totodată, în urma completării formularului de evaluare a riscului, 315 situații au fost clasificate ca fiind cu risc iminent – 26,08% din total, din care, în procent de 46,6% (147 cazuri) victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, iar 73,8% din intervenții au fost clasificate ca fiind fără risc iminent.






























