O femeie a fost prinsă la volan băută și fără permis, într-o localitate din județul Botoșani. Este vorba despre o femeie de 57 de ani, din județul Suceava, care a fost reținută de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de refuz de prelevare de mostre biologice și conducere a unui vehicul fără drept, comise în 2025. Mai mult decât atât, fiind testată cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0, 33 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
Femeia a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără drept.































