
Doi tineri din Botoșani, aflați sub protecția statului, au rezultate remarcabile la învățătură. Adolescenții demonstrează că voința, sprijinul potrivit și educația pot transforma destine. Ambii sunt în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani, sunt elevi eminenți, iar liceul l-au finalizat cu medii de 9,29 și 9,18.
V.G., din Complexul de apartamente „Casa Mea” din Dorohoi a absolvit Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, la profilul economic. Tânărul vrea să studieze arhitectura așa că se va înscrie la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universtității Tehnice Cluj Napoca.
De asemenea, C.A.L. din Complexul de servicii pentru copilul aflat în dificultate „Speranța” Pomârla, Casa de tip familial „Julia și Lorena”, a absolvit Colegiul Național „Grigore Ghica Voievod”, profilul Științe Umane cu media 9,18.
„În ultimii 2-3 ani, la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani au fost înregistrate cazuri de copii care au avut măsură de protecție și care au avut rezultate notabile la învățătură, urmând cursurile facultăților de matematică, asistență socială, inginerie chimică și protecția mediului, medicină”, ne-a precizat directorul DGASPC Botoșani, Doina Nacu.
Aceștia, și nu numai, inspiră colegii din centre, dar și societatea în ansamblu.





























