Șoseaua de centură a municipiului Botoșani, de la Baisa până la Lebăda, va fi construită de societatea comercială Big Conf SRL Botoșani, în asociere cu Construct Com SRL Botoșani, în ciuda contestației din instanță. Tribunalul Botoșani a respins acțiunea depusă de firma Autotehnorom SRL Suceava împotriva Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Botoșani, cea care a organizat licitația.
Solutia pe scurt: Admite cererea de intervenţie accesorie. Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către pârâtă, a sumei de 25.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs, în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.
Autotehnorom SRL Suceava, care se află în insolvență, a deschis acțiunea în instanță prin administratorul judiciar RTZ & Partners SPRL București. Firma suceveană a fost obligată și la plata unor cheltuieli de judecată de 25.000 de lei.
A fost desemnat constructorul pentru șoseaua de centură ocolitoare a municipiului Botoșani
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat, pe 24 aprilie, că a fost desemnat constructorul pentru prima etapă a Variantei de Ocolire a municipiului Botoșani – un proiect vital pentru a scoate traficul greu din oraș și a crea o legătură modernă prin comuna Curtești, până în zona Lebăda.
Lucrările vor fi realizate de o asociere de firme condusă de Big Conf Botoșani, alături de Construct Com Botoșani și Straco Holding București. Valoarea totală a proiectului depășește 58 de milioane de euro, din care doar 2% reprezintă contribuția Primăriei, restul fiind acoperit prin finanțare europeană, prin Programul de Transport 2021–2027.
Traseul noii centuri va avea 10 kilometri, cu trei intersecții importante: un nod rutier cu pasaj suprateran în zona Baisa și două sensuri giratorii în punctele-cheie de la Băiceni și Lebăda.
Potrivit primarului Cosmin Andrei, în paralel, este finalizată documentația pentru etapa a doua a centurii, care va continua traseul prin Bălușeni și Stăuceni, cu ieșire spre Victoria. Contractul de finanțare pentru această etapă urmează să fie semnat în prima parte a lunii mai, la București.































