Începând de sâmbătă, la nivelul județului vor fi mobilizați, în medie, zilnic, peste 140 de polițiști, pregătiți să intervină pe toate palierele, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, fluidizarea traficului și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Având în vederea că în aceste zile, traficul va fi aglomerat pe anumite artere rutiere, echipajele de poliție vor fi prezente pe drumurile publice, cu autospecialele dotate cu aparate radar, etilotest și DrugTest. Scopul acestora nu este de a aplica sancțiuni, ci de a identifica și extrage din trafic acele persoane care reprezintă un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
Pentru protejarea cetățenilor, polițiștii se vor concentra pe zonele cu risc de producere a unor incidente care ar putea să tulbure liniștea și ordinea publică sau să-i pună în pericol, cum ar fi cluburi, discoteci și locuri în care se formează aglomerări de persoane.
Dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea vreunei astfel de fapte, nu ezitați să apelați 112 sau să vă adresați celui mai apropiat polițist!































