Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o estimare a evoluției temperaturilor și precipitațiilor până pe 15 iunie.
În prima săptămână a intervalului valorile termice vor avea mici oscilații de la o zi la alta și se vor situa peste normele climatologice specifice pentru prima decadă a lunii iunie. Temperaturile maxime medii vor fi cuprinse între 28 și 32 de grade, iar cele minime se vor situa în medie între 12 și 18 grade.
În ziua de 9 iunie vremea se va răci accentuat, însă temperaturile medii vor fi în general în jurul celor specifice perioadei, apoi vor crește treptat de la o zi la alta.
Astfel, în a doua săptămână temperaturile maxime se vor încadra în medie între 22 și 28 de grade, iar cele minime vor fi în medie cuprinse între 10 și 15 grade. Temporar și pe arii restrânse vor fi averse, dar cu o probabilitate mai ridicată în intervalul 9-12 iunie.































