Duminică, 1 iunie 2025, municipiul Botoșani s-a transformat într-un adevărat tărâm al copilăriei. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Primăria Municipiului Botoșani a organizat o zi de neuitat, dar și o lună plină de evenimente dedicate celor mici, desfășurate în mai multe zone ale orașului, până pe 29 iunie.
Cel mai spectaculos moment al zilei de 1 Iuniea fost, fără îndoială, Carnavalul Personajelor de Poveste, o defilare colorată și veselă, în care sute de copii costumați au adua la viață personajele lor preferate. Startul carnavalului va avea loc duminică, la ora 11:00, din fața Primăriei Botoșani. Până pe 29 iunie – Basmele și poveștile despre Eminescu, spuse de giganți, vor fi în Parcul Mihai Eminescu – instalații interactive și povești spectaculoase.
Începând cu 2 iunie:
- * Săptămâna Teatrului pentru Copii – spectacole în aer liber, zilnic, în parcurile orașului
* Deschidere: 2 iunie, ora 17:00 – „Elefănțelul curios”, în Parcul Curcubeului
Accesul este gratuit la toate evenimentele.






































