FOTO Îngrijorare, astăzi, la o primărie din Botoșani după ce un bărbat a amenințat că își dă foc. „Înțelepciunea a învins și răul a fost înlăturat”

Au fost clipe de îngrijorare, marți, la o primărie din județul Botoșani. Un bărbat în vârstă de 65 de ani ameninţa că îşi va da foc în faţa Primăriei Corlăteni, nemulţumit de suprafaţa de păşune care i-a fost arondată pentru păşunatul animalelor. Botoşăneanul creşte 460 de ovine şi ar fi vrut o suprafaţă mai mare de păşune decât cea atribuită în baza documentelor depuse.

Primarul din Corlăteni, Constantin Gavril, spune că problema nu este generată de administraţia locală şi nici nu poate fi rezolvată de administraţia locală. Problema pleacă de la inventarul greşit al animalelor din comună, inventar făcut pe baza documentelor eliberate de medicul veterinar şi înregistrate la APIA.

Într-un final, autoritățile au reușit să îl convingă pe botoșănean să renunțe la planul său.

„Astăzi am avut o zi grea, o zi care se anunta destul de urâtă. Am fost mereu pregătiți sa evităm orice situație neplăcută care s-ar fi putut întâmpla. Mulțumesc pompierilor voluntari, asistentului comunitar și tuturor celor prezenți, și mulțumim lui Dumnezeu pentru că în cele din urmă înțelepciunea a învins și raul a fost înlăturat”, a precizat primarul comunei Corlăteni.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *