Joacă periculoasă pentru câțiva copii în Centrul Istoric al municipiului Botoșani. Mai multi copii au fost observați în timp ce escaladau monumentul istoric dar și literele volumetrice cu inscripția “Botoșani”.
„Deoarece exista pericolul de distrugere dar și de rănire prin cădere de la înălțime, patrula pedestră de ordine publică din aria de responsabilitate ajunsă la fața locului, le-a explicat copiilor pericolul și le-a pus în vedere ca, pe viitor, să manifeste un comportament civilizat”, precizează polițiștii locali.





























