Asociaţia eRomania Gateway selectează participanţi pentru videoconferinţa "Implementarea Agendei Lisabona-studiu de caz: facilităţi fiscale pentru sectorul ITC", care va avea loc pe data de 30 mai a.c., in Bucureşti, in cadrul proiectului Eurolobby, implementat in parteneriat cu British Council şi finanţat de Uniunea Europeană, programul Phare de microproiecte-Fondul Europa 2005.
In perspectiva aderării la Uniunea Europeană, Eurolobby işi propune să asigure creşterea capacităţii organizaţiilor / instituţiilor / grupurilor de interese din Romania de a-şi susţine şi promova interesele prin activităţi de lobby pe lingă instituţiile Uniunii Europene.
In vederea indeplinirii obiectivelor propuse, vor fi derulate sesiuni de dezbatere şi videoconferinţe susţinute de experţi din Romania şi din ţările membre ale Uniunii Europene, precum şi dezbateri online pe forumuri aferente fiecărei teme in parte. Participanţii vor fi incurajaţi să dezvolte oportunităţile de lobby identificate pe parcursul proiectului şi să le transforme in iniţiative concrete de lobby pentru organizaţiile/instituţiile lor. Autorii celor mai bune astfel de aplicaţii vor fi selectaţi pentru o vizită de studiu la Bruxelles care va avea loc in toamna anului 2006.
Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de 120 de tineri lideri, activi in diverse domenii ale vieţii economice şi sociale, care vor fi informaţi şi instruiţi cu privire la oportunităţile de lobby pe care le conferă calitatea de membru al Uniunii Europene. Astfel, proiectul va asigura creşterea capacităţii organizaţiilor / instituţiilor / grupurilor de interese din Romania de a-şi susţine şi promova interesele prin activităţi de lobby pe lingă instituţiile Uniunii Europene
Cele şase teme care vor fi dezvoltate şi prezentate in cadrul acestui proiect sunt legate direct de activitatea de lobby pe care diferite grupuri de interese/organizaţi/instituţii o pot derula pe lingă membrii Parlamentului European odată cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeană. Temele aferente celor şase sesiuni de videoconferinţe şi dezbateri sunt:
Participare cetăţenească-studiu de caz: Constituţia Europeană
In implementarea acestui proiect Asociaţia eRomania Gateway beneficiază de sprijinul unui Comitet Consultativ format din persoane cu experienţă şi cunoştinţe in domeniul activităţilor de lobby şi a procesului de integrare europeană. Membrii Comitetului supervizează selecţia temelor de dezbatere, a participanţilor pentru fiecare videoconferinţă in parte, precum şi selecţia finală a beneficiarilor vizitei de studiu la Bruxelles.
In cadrul videoconferinţei, care se va desfăşura parţial in limba engleză, va fi abordată tema lobby-ului pentru a păstra in vigoare prevederea Codului Fiscal care scuteşte de impozit informaticienii şi persoanele care dezvoltă aplicaţii informatice. Prevederea a stopat parţial fenomenul de exod al creierelor care afecta sectorul informatic din Romania, generind şi alte efecte benefice, precum creşterea investiţiilor in sectorul IT şi dezvoltarea pieţei autohtone de outsourcing. Intrucit au existat discuţii privind eliminarea acestei facilităţi privită ca o subvenţie, in perspectiva integrării, ne propunem să organizăm o dezbatere la care să participe toţi factorii interesaţi (autorităţi, companii, asociaţii profesionale) şi să generăm o iniţiativă de lobby pentru menţinerea acestui avantaj competitiv al Romaniei pe piaţa IT.
Persoanele interesate să participe la videoconferinţă sunt rugate să trimită către eRomania Gateway o scurtă scrisoare de intenţie (nu mai mult de o pagină), in limba engleză, in care să se prezinte şi să explice motivaţia inscrierii in program. Scrisoarea va include şi prezentarea instituţiei pe care solicitantul o reprezintă precum şi temele pentru care doreşte să facă lobby.
Criteriile de selecţie sunt: cunoaşterea limbii engleze, reprezentativitatea candidatului / instituţiei in raport cu tema de dezbatere, motivaţia inscrierii, capacitatea de a dezvolta iniţiative de lobby ulterior participării la videoconferinţă.
Candidaţii selectaţi vor beneficia de acoperirea tuturor cheltuielilor aferente participării la videoconferinţă. Ulterior participării, persoanele selecţionate vor continua discuţiile in cadrul unui forum online şi vor putea dezvolta aplicaţii concrete de lobby pe care instituţiile lor să le pună in practică. Autorii celor mai viabile astfel de aplicaţii vor fi selectaţi pentru o vizită de studiu la Bruxelles care va avea loc in toamna anului 2006.
Scrisoarea de intenţie trebuie trimisă la numărul de fax (021) 201 7154 sau la adresa de e-mail: [email protected]. Termen limită pentru inscriere: 24 mai 2006. Informaţii suplimentare la telefon (021) 201 7154, GSM: 0722 312 256, persoană de contact:
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia