Un bărbat din Botoșani, care a fost condamnat pentru o crimă comisă în noaptea de Înviere din 2022, a cerut judecătorilor să îi restituie hainele cu care era îmbrăcat la momentul săvârșirii faptei. Botoșăneanul Iustin Valeriu Herghelegiu, care a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru omor, a deschis o acțiune la Tribunalul Botoșani prin care a cerut restituirea unei geci, a unei perechi de pantaloni și a unei perechi de pantofi sport.
Instanța a încuviințat restituirea bunurilor confiscate de procurori și aflate în camera de corpuri a Tribunalului Botoșani.
Crima a avut loc în apropiere de Şcoala generală nr. 16 din municipiul Botoşani și s-ar fi produs pe fondul consumului de alcool atât din partea agresorului, cât și a victimei. Bărbatul înjunghiat a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Mavromati din Botoșani, însă a murit la scurt timp.
„S-a reţinut că, în ziua de 23.04.2022, în jurul orei 13.15, în timp ce se aflau pe Aleea Curcubeului din mun. Botoşani, în zona ghenei de gunoi, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, inculpatul l-a înjunghiat cu un cuţit în zona posterioară a hemitoracelui stâng pe numitul C.D., cauzându-i o plagă penetrantă toracică, plagă pulmonară, plagă diafragmatică şi plagă splenică, victima decedând în aceeaşi zi la spital, în jurul orei 15.45”, susțin procurorii.
Solutia pe scurt:
Admite cererea petentului Herghelegiu Iustin- Valeriu, persoană privată de libertate în penitenciarul Botoşani. În temeiul art. 279 rap. la art. 404 alin. 4 lit. f Cod procedură penală, dispune restituirea către petentul Herghelegiu Iustin-Valeriu a următoarelor bunuri ambalate în plicuri/colete aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Botoşani: -colet nr. 9 – geacă de culoare verde, având o etichetă interioară cu inscripția „CORONA TEAM FOUR SEASONS TOGETHER SINCE 1994″, purtată de inculpatul Herghelegiu Iustin-Valeriu; – colet nr. 10 – pantofi sport de culoare negru cu alb, având o etichetă cu inscripția „SPALDING”, purtați de inculpatul Herghelegiu Iustin-Valeriu; – colet nr. 11 – pantaloni tip blug, de culoare albastră, având o etichetă interioară cu inscripția „MODELL HELLA/K.A” și una exterioară cu inscripția „ADAGIO”, purtați de inculpatul Herghelegiu Iustin-Valeriu; În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, astăzi 22 mai 2025.































