Instituţia Prefectului a solicitat Guvernului incă 110 miliarde de lei pentru inlăturarea efectelor inundaţiilor produse anul trecut. Samoilă Cirlan, consilier superior in cadrul Instituţiei Prefectului, a declarat că suma respectivă va fi folosită pentru refacerea infrastructurii grav avariate de inundaţiile din 2005 şi care nu a putut fi finalizată anul trecut din lipsă de fonduri. "Au rămas lucrări nefinalizate sau care nu au fost incepute din lipsă de bani", a mai spus Samoilă Cirlan. Banii vor fi repartizaţi prin Hotărire de Guvern şi provin din Fondul Solidaritatea gestionat de Uniunea Europeană. De asemenea, judeţul Botoşani va mai primi fonduri şi pentru realizarea unor lucrări de acumulare şi decolmatare a unor riuri din judeţ. David Şalgău, subprefectul judeţului Botoşani, a declarat că a fost trimisă o documentaţie, spre analiză, la Ministerul Mediului, in vederea acordării de fonduri pentru amenajarea cursurilor de apă, cu rolul de a preveni apariţia unor inundaţii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia