Nouă elevi au reprezentat județul Botoșani la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică, o competiție națională dedicată elevilor pasionați de explorarea universului. Concursul testează cunoștințe teoretice și abilități practice în domeniul astronomiei, mecanicii cerești și astrofizicii. Participanții au ocazia să își dezvolte gândirea științifică.
La Timișoara, între 05 și 10 mai 2025, s-a desfășurat Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică. Județul Botoșani a fost reprezentat de opt elevi la categoria Juniori și un elev la categoria Seniori. Rezultatele obținute sunt prezentate mai jos:
Iustin Nistor, Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani – juniori 1
- Mențiune MEC
- Medalie de Argint, oferită de Societatea de Științe Matematice din România
Sara Ionescu, Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani – juniori 1
- Medalie de Bronz, oferită de Societatea de Științe Matematice din România
Ioana Amelia Uleniuc, Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani – juniori 1
- Medalie de Bronz, oferită de Societatea de Științe Matematice din România
Elena Andreea Cercel, Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani – juniori 1
- Mențiune de onoare, oferită de Societatea de Științe Matematice din România
Andra Bianca Andrieș, Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani – juniori 2, calificată în lotul lărgit
- Mențiune, MEC
- Medalia de Argint oferita de Societatea de Științe Matematice din România
Matei Butnaru, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani – juniori 2, calificat în lotul lărgit
- Premiul I MEC
- Medalie de Aur, oferită de Societatea de Științe Matematice din România
- Premiul Special, oferit de Universitatea de Vest din Timișoara pentru rezultate remarcabile obținute la ONAA 2025
Teodora Gavrileț, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani – seniori 2
- Mențiune de onoare, oferită de Societatea de Științe Matematice din România
„Fiecare medalie este o mărturie a talentului, curiozității și dorinței de cunoaștere a elevilor noștri. Botoșaniul demonstrează, încă o dată, că educația de calitate și susținerea valorilor duc la excelență. Vom continua să fim alături de acești tineri minunați, oferindu-le sprijinul necesar pentru a-și urma aspirațiile și pentru a străluci, la propriu și la figurat, precum stelele pe care le studiază. Felicitări, dragi elevi și stimați profesori!” a declarat Bogdan Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general.
O tânără din Botoșani a ajuns la Urgențe în timpul unui live pe TikTok































