Un accident de muncă a avut loc, luni, la Botoșani Shopping Center. Angajatul unei firme a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe după ce a căzut inconștient pe acoperișul clădirii. Omul, angajat al unei firme din Brașov, lucra la schimbarea unor fire pentru sistemul de aer condiționat.
La un moment dat, el s-a prăbușit pe acoperiș, iar la fața locului au fost chemate cadrele medicale. La UPU Botoșani, bărbatul a fost stabilizat, iar ulterior medicii au decis să îl transfere la Spitalul de Neurochirurgie Iași.
„Echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat pentru un pacient de sex masculin, în vârstă de 60 de ani, cu un politraumatism prin cădere de la înălțime, de la aproximativ doi metri. La locul intervenției, echipajul a constatat un traumatism craniocerebral minor cu stare de conștiență păstrat cu un Glasgow de 15, un traumatism important toracic, cu fractură de stern, cu traumatism de coloană toracală și lombară și o contuzie abdominală”, a declarat șefa UPU- SMURD, Ramona Guraliuc.
Inspectorii muncii urmează să facă o serie de verificări în acest caz, care va ajunge și în atenția polițiștilor.































