Primarii din județul Botoșani au fost îndemnați de prefectul Dan Nechifor să se implice pentru prevenirea incendiilor de vegetație, care au crescut vertiginos în acest an. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a atras atenția, în ultima ședință de Colegiu Prefectural, că primarii mai multor localități din județ nu se implică în gestionarea acestor probleme care afectează comunitățile pe care le conduc.
Cele mai afectate localități de incendiile de vegetație uscată sunt Curtești, Brăești și Ștefănești. El susține că și numărul persoanelor decedate în incendii în anul 2025 a crescut exponențial față de 2024 tot din cauza neimplicării autorităților publice locale în identificarea persoanelor nedeplasabile și vulnerabile.
„Vreau să trag un semnal de alarmă, dacă autoritățile publice locale nu se vor implica în semnalarea incendiilor de vegetație. Va fi un an secetos și chiar avem nevoie de ajutorul dumnealor. Îl solicit și eu în numele colegilor de la ISU, motivat de faptul că ei ar trebui să fie cei mai implicați deoarece este vorba de comunitățile lor”, a spus Nechifor.































