Ţărăniştii botoşăneni vor cere ajutorul parlamentarilor din Alianţă pentru promovarea unui proiect privind modalitatea de vinzare a cabinetelor medicale. Marius Nicolae Bogdan, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PPCD-PNŢCD, care este de profesie medic, a declarat, ieri, in cadrul unei conferinţe de presă, că vinzarea cabinetelor medicale de familie trebuia incheiată la sfirşitul anului 2004, insă acest lucru nu s-a mai intimplat aşteptindu-se noi norme de aplicare. "O parte din clădiri s-au fisurat, altele s-au prăbuşit, datorită ploilor care au fost pe de o parte, dar şi datorită dezinteresului medicilor şi neputinţei Consiliilor locale. Mai mult, datorită acestor tergiversări in vinzarea cabinetelor medicale, avem semnale de la mai mulţi medici din judeţ că au inceput să fie şantajaţi. Prin şantaj, demnitarul "X" obligă medicul de familie să mărească salariul soţiei", a mai spus Marius Nicolae Bogdan. Prim-vicepreşedintele PNŢCD Botoşani susţine că ţărăniştii vor cere actualei guvernări să pună capăt situaţiei, prin scoaterea la vinzare a spitalelor pentru suma de un euro pe mp. Ţărăniştii botoşăneni mai vor ca Ministerul Sănătăţii să intocmească un modul minimal de cabinet şi condiţiile de amenajare a acestuia. "Dorim să se intocmească un deviz de lucrări pentru fiecare modul minimal in parte. O dată intocmit să se poată trece la vinzarea pe 1 euro mp a modulului. Sistemul pe care il propunem va inlătura corupţia din sistem şi va fi un ciştig social enorm", a adăugat sursa citată.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Medic condamnat după un accident mortal
14 martie 2026... - Dureros! A murit un cunoscut preot. „Din mâinile lui am învățat ce înseamnă rugăciunea, răbdarea”
12 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- Polițist mort la 41 de ani. Patru copii au rămas orfani de tată
11 martie 2026... - CSAT a aprobat dislocarea de echipament şi forţe americane în România. Nicuşor Dan: Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare
11 martie 2026...apetrans

- FOTO Accident între un autoturism și un camion. O femeie însărcinată și un bărbat au ajuns la spital
11 martie 2026... - Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026... - „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- Balul Inimilor Deschise, la Botoșani! Evenimentul caritabil va ajuta la construirea Centrului „Sfânta Filofteia”
14 martie 2026... - Alexandru, tânărul polițist din Botoșani, care a murit astăzi, plâns de o întreagă comunitate. Vezi când va fi înmormântarea!
14 martie 2026... - VIDEO Incendiu de vegetație într-o localitate din Botoșani. O cabană, amenințată de foc
14 martie 2026... - FOTO Necaz pentru o familie din județul Botoșani! Casa i-a fost mistuită de flăcări
14 martie 2026... - FOTO & VIDEO Versantul de la Pacea luat cu asalt, astăzi, de tinerii amatori de sport
14 martie 2026... - Ateliere de încondeiat ouă organizate în județul Botoșani. Vezi când!
14 martie 2026...ddd

- Un ultim omagiu pentru Alexandru, tânărul polițist din Botoșani mort după ce a fost accidentat în timpul serviciului. Vezi unde a fost depus!
14 martie 2026... - Elicopterul SMURD chemat de urgență, astăzi, la Botoșani. Un bărbat se zbate între viață și moarte
14 martie 2026...
Anunturi
- Anunţ de angajare! Doly Com Distribuţie recrutează asistent manager calitate
13 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026 - Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026


