Cazurile medicale deosebite din Botosani vor fi tratate la Suceava

Pacientii care vor necesita interventii chirurgicale deosebite vor fi directionati catre Suceava. Ministerul Sanatatii a decis sa infiinteze un Spital regional la Suceava care sa deserveasca si cazurile deosebite de la Botosani, respectiv cele de complexitate medicala si chirurgicala. Gheorghe Apetroaie, medic de familie, a declarat ca nu este posibil ca un judet precum Botosaniul, cu o populatie mult mai mare decit cea a judetului Suceava si cu indicatori in sistemul sanitar care depasesc pe cei din judetul vecin, sa ajunga in aceasta situatie. "In timp ce noi ne ocupam de problemele marunte la nivel de judet, ne dorim ca Spitalul judetean sa aiba o finantare macar ca spitalele obisnuite de urgente din Romania. S-a aprobat infiintarea acestui spital regional la Suceava, dintr-o discutie avuta cu medicii de acolo actualmente se identifica terenul pentru constructia acestui spital si se face proiectul", a spus medicul Apetroaie.