Încă un accident cu consecinţe deosebit de grave a avut loc, sâmbătă seară, la Botoşani. Doi băieţei, de 8 şi, respectiv, 9 ani, au fost internaţi în stare gravă la Spitalul de Copii, după ce maşina în care se mai aflau şi părinţii Foster ai acestora s-a răsturnat.
Micuţii se aflaţu întrun VW Passsat şi se întorceau de la Huţani spre Botoşani. În panta de la pădurea Baisa, „tatăl” acestora, Constantin Adumitroae (62 de ani), a vrut să facă o depăşire a unui camion. Norocul nu a fost de partea sa. Maşina a ieşit în afara părţii carosabile, răsturnându-se de mai multe ori. Băieţii se aflau pe bancheta din spate a maşinii,, iar martorii spun că aceştia au fost proiectaţi afară din autoturism.
Comisarul Teodor Orhei, de la Poliţia Rutieră, susţine că micuţii nu aveau centurele puse sau scaune speciale.
La faţa locului au ajuns trei ambulanţe şi un echipaj SMURD, care a preluat toate cele patru victime, copii şi cei doi părinţi în plasamentul cărora se aflau. Minorii au fost grav răniţi, unul dintre ei fiind transferat de la Spitalul de Copii la un spital din Iaşi.
„Starea este deocamdată stabilă, dar destul de gravă. Este vorba de o posibilă fractură stâncă temporar stâng cu otoragie stângă„, a declarat medicul Iuliana Kadar de la Spitalul de Copii.
Adulţii au fost transportaţi şi ei cu ambulanţele la Spitalul Judeţean Mavromati, însă starea lor nu este gravă.
Poliţia va sesiza şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilolui cu privire la cazul celor doi copii.





























Pacat de copii daca boul dintre volan si scaun nu stie sa conduca si nu a relizat ca are si niste copii in masina.