Salarii majorate pentru angajatii institutiilor care gestioneaza fonduri UE

Angajaţii din instituţiile publice din subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, precum şi din compartimentele organizatorice din aparatul central al acestuia, care gestionează fonduri comunitare nerambursabile, vor beneficia de salarii de baza majorate cu 75%. Masura a fost stabilita printr-o Hotarire de Guvern aprobata saptamina trecuta. Salariile personalului vor fi majorate dacă atribuţiile specifice domeniului gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare, prevăzute in fişa postului, reprezintă minimum 75% din totalul obiectivelor şi atribuţiilor de serviciu sau minimum 75% din timpul alocat indeplinirii tuturor atribuţiilor de serviciu prevăzute in fişa postului sau dacă sunt implicaţi in activitatea de gestionare a asistenţei financiare nerambursabile comunitare prin asigurarea asistenţei tehnice, juridice şi financiare, potrivit atribuţiilor de serviciu prevăzute in fişa postului. Majorările salariale vor fi acordate in baza aprobării regulamentelor de organizare şi funcţionare, ordinelor de numire a personalului şi a fişelor de post ale personalului care face parte din sistemul administrativ de gestionare a asistenţei financiare nerambrusabile comunitare, aprobate de către conducătorul instituţiei respective, care să cuprindă toate atribuţiile specifice. De asemenea, personalul de specialitate din cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenţei financiare din imprumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile şi nerambursabile, precum şi a altor credite sau imprumuturi similare beneficiază de o majorare cu 75% a drepturilor salariale, faţă de cele prevăzute de lege.