Presedintele Camerei Deputatilor vine la Botosani

Preşedintele Camerei Deputaţilor este aşteptat, la sfirşitul acestei săptămini, la Botoşani. Liberalul Bogdan Olteanu se află la prima vizită in judeţul Botoşani şi se va intilni atit cu autorităţile locale, cit şi cu şefii organizaţiei judeţene a PNL Botoşani. Deşi nu a fost stabilit incă un program al preşedintelui Camerei Deputaţilor la Botoşani, s-ar părea că acesta va avea o intilnire şi cu oamenii de afaceri din judeţul Botoşani. Bogdan Olteanu va ajunge in Botoşani vineri după-amiază. "Mă voi intilni cu Bogdan Olteanu doar pe linie administrativă, pentru că acţiunile politice nu mă interesează. Preşedintele Camerei Deputaţilor vine oricum in Moldova şi de aceea ajunge şi la Botoşani, pentru că la sfirşitul săptăminii va avea o intilnire cu factorii responsabili a celor şase judeţe din Moldova, prefecţi, primari, preşedinţi ai Consiliilor Judeţene, parlamentari, pentru a semna un memorandum in vederea construcţiei unui drum european", a precizat prefectul Cristian Roman.