Ministerul Administraţiei şi Internelor va iniţia, in cursul săptăminii viitoare, o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului care va modifica procedura de stabilire a condiţiilor impuse cetăţenilor pentru a călători in străinătate, eliminind obligativitatea documentelor justificative privind scopul călătoriei.
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prevede eliminarea condiţiei privind obligativitatea prezentării de documente care să justifice scopul şi durata şederii planificate in afara teritoriului naţional. Condiţia de a dovedi deţinerea unei sume minime in valută nu va suferi nici o modificare, aceasta menţinindu-se la 150 de euro sau echivalent pentru acoperirea cheltuielilor de transport sau biletul de călătorie dus-intors, plus suma corespunzătoare numărului de zile de şedere declarată, dar nu mai puţin de cinci zile, după cum urmează: 30 de euro pe zi pentru statele Uniunii Europene şi 20 de euro pe zi pentru celelalte state pentru care nu este necesară viza de intrare.
Potrivit ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, această relaxare a regimului trecerii frontierei este posibilă ca urmare a reducerii consistente, in ultima perioadă, a fenomenului migraţiei ilegale şi a problemelor asociate acestuia.
Ministrul Vasile Blaga arată că numărul cetăţenilor romani returnaţi din străinătate a scăzut in mod semnificativ, reprezentind in acest moment un procent de numai 0,3% din numărul total de aproape 8.000.000 de cetăţeni care călătoresc anual in străinătate. De asemenea, migraţia ilegală a cetăţenilor romani nu mai constituie, cum se intimpla in anii anteriori, capul de afiş al reproşurilor adresate Romaniei de statele membre ale Uniunii Europene.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia