Un botoșănean s-a cinstit cu alcool, după care s-a urcat la volan. Cât a arătat etilotestul când l-au oprit polițiștii botoșăneni

25 aprilie 2024

Un botoșănean s-a cinstit cu alcool, după care s-a urcat la volan. La data de 24 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe strada Școlii din comuna Havârna, un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recolatrea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Politie Județean.

Microbuze ticsite cu călători, la Botoșani. Șoferii amendați cu câte 8.000 lei fiecare, iar călătorii care erau în plus, dați jos

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia