Conservatorii botoşăneni vor face jocul in turul doi al alegerilor de la Adăşeni. Practic, de votul acestora va depinde atit candidatul Alianţei DA, cit şi cel al Partidului Social Democrat. O parte din jocurile din spatele culisei au şi avut loc. Popularii lui Dorin Ciuştea au făcut un troc, in al doilea tur al alegerilor pentru primarul comunei Adăşeni cu PSD, pentru a prinde un post de viceprimar. "PSD a fost singurul partid care ne-a curtat şi ne-a propus asocierea. S-a promis că, dacă le vom acorda sprijinul, unul din cel doi consilieri locali ai partidului nostru va fi viceprimari", a precizat Dorin Ciuştea, preşedintele Partidului Popular, filiala Botoşani. In condiţiile acestei asocieri, Alianţa DA are cinci consilieri locali, iar PSD şi PP tot cinci consilieri locali. In schemă mai rămine consilierul Partidului Conservator. Chiar dacă acesta face parte din Coaliţie ar putea să nu voteze cu Alianţa. Marcela Lozneanu, preşedintele organizaţiei judeţene a PC, a declarat că conservatorii din Adăşeni vor vota cu acea formaţiune care vor promite fotoliul de viceprimar consilierului PC. "Dacă vor reuşi să negocieze un post de viceprimar, chiar dacă le-aş sugera să voteze cu Alianţa, pentru că aşa ar fi normal, intrucit facem parte din coaliţie, nu cred că mă vor asculta. De partea cealaltă, Alianţa are un procent mare in acest moment, incit se consideră ciştigătorii alegerilor şi vor susţine, in aceste condiţii, tot un viceprimar din Alianţă. Atunci mă intreb retoric: dacă cealaltă parte va spune că le va da postul de viceprimar, atunci cu cine credeţi că vor vota. Chiar daca le-aş cere să voteze numai cu Alianţa, atunci m-aş putea trezi cu surpriza de care am amintit. Candidatul nostru face cărţile in acest tur doi. Acesta e rolul partidelor mici", a mai spus Marcela Lozneanu. Dacă PSD nu va propune PC locul de viceprimar, lucru care probabil nu se va intimpla din moment ce acesta a fost dat deja popularilor, atunci conservatorii vor vota cu Alianţa. In cursa pentru alegerea primarului Adăşeni a mai rămas candidatul Alianţei DA şi cel al PSD. Alegerile vor avea loc, duminică, 9 aprilie
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Dureros! A murit un cunoscut preot. „Din mâinile lui am învățat ce înseamnă rugăciunea, răbdarea”
12 martie 2026... - Polițist mort la 41 de ani. Patru copii au rămas orfani de tată
11 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- CSAT a aprobat dislocarea de echipament şi forţe americane în România. Nicuşor Dan: Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare
11 martie 2026... - FOTO Accident între un autoturism și un camion. O femeie însărcinată și un bărbat au ajuns la spital
11 martie 2026...apetrans

- Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026... - FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026... - FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- Un primar din Botoşani este în doliu. Tatăl acestuia s-a stins din viaţă. Colegii de partid îi trimit condoleanţe
12 martie 2026... - VIDEO Încă un accident în Botoşani! Pieton lovit de o maşină pe trecerea de pietoni
12 martie 2026... - Tragedie! Un tânăr din Botoșani a murit după ce a căzut de pe schelă de la etajul 4
12 martie 2026... - FOTO & VIDEO Încă un accident, astăzi, la Botoșani. O femeie a fost rănită
12 martie 2026... - FOTO & VIDEO Accident cu șase persoane la Botoșani! Două mașini s-au ciocnit
12 martie 2026... - FOTO & VIDEO Elicopterul SMURD chemat de urgență, astăzi, în județul Botoșani. Un bărbat este în stare gravă
12 martie 2026...ddd

- Anunţ de ultimă oră! Nova Apaserv SA întrerupe, astăzi, furnizarea serviciilor pe trei străzi din municipiul Botoşani
12 martie 2026... - Un bărbat a fost trimis în Penitenciarul Botoșani pentru 1.814 zile. Ce a făcut Adrian
12 martie 2026...
Anunturi
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026 - Anunţ! ADI Zona Metropolitană Botoşani solicită acord de mediu pentru proiectul „Varianta de ocolire Botoșani- etapa 2″
17 februarie 2026


