Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea posibilităţii acordării, de către consiliile locale, a unei reduceri procentuale a impozitelor pe clădiri şi pe teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge.
Reducerea astfel aplicată poate fi cumulată cu bonificaţia de 10% acordată pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie.
„Consiliile locale pot hotărî acordarea unei reduceri procentuale a impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice care au în proprietate o clădire situată în România şi care fac dovada a cel puţin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic, realizate în conformitate cu prevederile Legii 282/2005.
Reducerea se poate cumula cu bonificaţia acordată în condiţiile art. 462 alin. 2 şi se aplică diferenţei rezultate în urma scăderii bonificaţiei din impozitul datorat. Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.
Consiliile locale pot hotărî acordarea unei reduceri procentuale a impozitului pe teren pentru persoane fizice care au în proprietate un teren situat în România şi care fac dovada a cel puţin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic„, se arată în proiect. Iniţiativa legislativă a fost adoptată şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, potrivit ProTV care citeaza Agerpres.