Sindicatele vor sarbatori cimpenesti de 1 Mai

1 octombrie 2006

Sindicaliştii vor să-şi adjudece ziua de 1 Mai, cind este marcată Ziua internaţională a lucrătorilor. Ideea de preluare a acestei zile aparţine sindicaliştilor din Confederaţia CNSLR-Frăţia, care a programat şi un miting la Bucureşti, pe 9 Mai, in vederea susţinerii acestei idei. Ştefan Ţarcă, liderul Uniunii Judeţene a CNSLR-Frăţia, a declarat că acest miting a fost programat să aibă loc chiar de Ziua muncii, pe 1 mai, insă, in cele din urmă, s-a decis ca acesta să se desfăşoare de Ziua Europei, pe 9 mai. "Această sărbătoare muncitorească a fost ciştigată de sindicate. Ea a fost deturnată pe vremea comunismului, insă dorim să o preluăm, să fie o sărbătoare a sindicatelor, pentru ca să facem manifestări specifice acestei zile, respectiv serbări cimpeneşti, marşuri, diverse acţiuni culturale. Timid se va incerca organizarea unor acţiuni, urmind ca in ani această acţiune să capete amploare", a adăugat Ştefan Ţarcă. Acesta a spus că după marşul de protest care va avea loc in Capitală pe această problemă, sindicaliştii vor organiza o sărbătoare cimpenească. Conducerea Uniunii Judeţene a CNSLR-Frăţia urmează să stabilească ciţi sindicalişti din Botoşani vor lua parte la mitingul din 9 mai. Ziua de 1 Mai este declarată sărbătoare legală, angajaţii avind dreptul la zi liberă.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia