Primariile Todireni si Albesti, la un pas de a pierde o finantare europeana

1 octombrie 2006

Fondurile alocate de Uniunea Europeană primăriilor din judeţ, prin diverse programe, se pot transforma in datorii la bugete locale, dacă se va constata că acestea nu au fost cheltuite in scopul alocat şi in termen. Declaraţia aparţine prefectului Cristian Roman, care a spus că primăriile Albeşti şi Todireni au fost la un pas de a se incărca cu datorii de ordinul sutelor de milioane de lei, din cauza intirzierii finalizării unor lucrări de aducţiuni apă, realizate in cadrul programului Sapard. Subprefectul David Şalgău a declarat că lucrările la aducţiunile de apă din cele două comune au fost intirziate, deoarece licitaţia de executare a lucrării a fost contestată in instanţă , lucru care a ţinut in loc execuţia acesteai. "Am primit o adresă din partea Ministerului Agriculturii, prin care s-a cerut să explicăm ce se intimplă cu lucrările din cele două localităţi. Am spus că, din cauza procesului s-a tergiversat inceperea lucrărilor, dar şi datorită timpului nefavorabil. In cele din urma s-a obţinut o prelungire a termenului de finalizare a lucrărilor", a mai spus subprefectul Şalgău.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia