Leon Dănăilă spune că peștele este important în alimentație, dar contează mult cantitatea consumată la o masă. Academicianul Leon Dănăilă a spus, la podcastul ATLCEVA care sunt elementele vieții de zi cu zi care ne ajută să ne menținem mintea și trupul sănătoase.
Leon Dănăilă a precizat că foarte important este ca omul să aibă şi un sentiment de mulţumire, pentru a evita depresia, care ar putea slăbi sistemul imunitar. Reputatul neurochirurg a adăugat că somnul este foarte important pentru a avea un creier sănătos. În cadrul discuției, renumitul profesor a vorbit despre dieta ideală pe care ar trebui să o aibă orice om, precizând că importantă este și mișcarea, dar și satisfacțiile psihice. De asemenea, el a vorbit și despre o posibilă cauză ce duce la apariția bolilor oncologice.
Mulți mă întreabă «Dumneata ce mănânci de-ai ajuns așa?». Să știți că nu este suficientă mâncarea. Sunt niște regimuri alimentare care sunt foarte benefice: regimul mediteranean, regimul Okinawa, regimul japonez, regimul împotriva hipertensiunii arteriale, regimul portfoliu în caz de diabet. Sunt niște regimuri bine fixate. Regimul occidental este cel mai prost și este cel mai răspândit, adică cu fast-food-urile astea pe care le găsești la orice pas”, a explicat medicul neruochirurg, la ALTCEVA.
„Dar mâncarea din fast-food nu este benefică pentru organism și pentru creier. A fost un concurs acum un an de zile și pe primul loc a ieșit regimul mediteranean. Și viața lor este localizată în jurul Mediteranei, au posibilitatea să mănânce fructe de mare, legume, fructe. Au două sezoane. Și regimul din Okinawa, la fel. Pot să mănânce legume tot în decursul anului”, a explicat medicul.
Leon Dănăilă spune că peștele este important în alimentație, dar contează mult cantitatea consumată la o masă.
„Din cauza faptului că foarte mult mercur s-a răspândit în apele din oceane și în apele curgătoare și poate să ducă la apariția hidrargirismului, boala provocată de acest mercur. În general, carnea de pește este foarte recomandată, a fructelor de mare, a legumelor. Să știți că dacă mâncați numai legume și fructe, nu rezolvați problema și n-o să puteți să trăi prea mult. Trebuie și puțină carne. În carne se găsește vitamina B-12 care este foarte benefică pentru creier, dar nu trebuie de făcut exces. Trebuie să adaptezi comportamentul la necesitățile organismului”, a adăugat sursa citată.
„Un om adult trebuie să facă cel puțin 4.000 de pași pe zi. Individul respectiv poate să bea și puțină cafea și ciocolată, care au un rol foarte benefic, dar nu în cantități mari, ci în cantități moderate. Cantitatea mare nu este bună în niciun regim. Este permis până la 40 de grame de alcool în 24 de ore sau poate mai puțin, dar de obicei vinul, 150 de mililitri de vin, în 24h este permis. Eu vă spun că sunt cercetări făcute de oameni de știință. Un om nu trebuie „ținut la colț” și să mănânce legume și fructe, afirmă reputatul profesor.
„Încercați o zi, două să vedeți că nu puteți rezista. Nu, nu se poate. Omul este omnivor. Omul trebuie să mănânce de toate, trebuie să guste de toate. Îi de o stare benefică. Pe urmă organismul respectiv, omul trebuie să aibă satisfacții. Dacă nu ai o satisfacție psihică, nu reușești în activitate, nu reușești să te adaptezi și să obții rezultate foarte bune, fiindcă starea aceasta depresivă și starea de supărare continuă duce la apariția tulburărilor de imunitate și chiar până la apariția cancerului”, a conchis sursa menționată anterior.
Academicianul Leon Dănăilă, medic neurochirurg, cercetător şi inventator, a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, potrivit RomaniaTV