Elevii au facut cursuri de protectia consumatorului

1 octombrie 2006

OJPC a marcat intr-un mod inedit Ziua Mondiala a Protectiei Consumatorului. Sapte inspectori ai OPC si Radu Cajvaneanu, reprezentantul APC, au sustinut cursuri optionale de educatie a consumatorilor. Acestea s-au desfasurat simultan la 8 unitati de invatamint din municipiu si au antrenat elevi din clasele 3-12. Este vorba despre Scolile 8 si 12, Liceele Sanitar, Textil, Gheorghe Asachi, Stefan Luchian, Economic si M. Eminescu, ai caror tineri au primit pliante, brosuri si chiar cite un manual al consumatorului. Dupa numai o ora de curs, elevii au sustinut ideea introducerii in programa scolara a unui curs, daca nu obligatoriu, macar optional de educatie a consumatorului. Cursul a fost, pe cit de instructiv, pe atit de distractiv.Tinerii au fost interesati, in egala masura, atit de produsele alimentare, cit si de cele nealimentare. Daca cei mai mici dintre elevi au intrebat chiar si ce trebuie sa contina eticheta in cazul achizitionarii unei pisici, cei mari au fost curiosi cum pot reclama un prezervativ defect din fabricatie.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia