
Garda Financiara Suceava a transmis catre Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor o sesizare prin care se cere verificarea provenientei celor 38620 RON (386,2 milioane de lei vechi) care au fost depusi drept garantie de participare la licitatie de catre firma TELIDO SRL Suceava, in contul Consiliului Judetean Botosani in data de 14 februarie 2006. Licitatia viza achizitionarea pachetului de actiuni a societatii comerciale Drumuri si Poduri SA Botosani. Considerind suspecta implicarea firmei TELIDO intr-o tranzactie in care se dicuta despre sume de ordinul zecilor de miliarde de lei, Garda Financiara Suceava a dispus verificarea acestei firme, constatind ca de la infiintarea ei, in luna aprilie 2005 si pina la data licitatiei, aceasta nu a desfasurat nici un fel de activitate. Practic, prima operatiune facuta in numele firmei TELIDO a fost plata amintitei sume in contul garantiei de participare la licitatia in discutie.
Suspiciunile comisarilor financiari au fost si mai mari in momentul in care administratorul SC TELIDO SRL, Luis Teodor Constantinovici la intrebarea de unde provine suma de 386 de milioane de lei vechi ce a fost depusa drept garantie de participare la licitatie a explicat ca acea suma a fost depusa temporar la dispozitia firmei si reprezinta economiile proprii ale lui Constantinovici din veniturile realizate la locul de munca timp de mai multi ani la care se adauga si sprijinul acordat de membrii familiei. Comisarii Garzii Financiare au discutat si cu omul de afaceri Dumitru Morhan, care se lauda peste tot ca el este de fapt finantatorul acestei afaceri, dar care nu a putut prezenta nici o dovada ca a investit el personal bani in achizitionarea pachetului de actiuni de la Sc Drumuri si Poduri Botosani. Este drept insa ca la documentele de participare la licitatie a fost anexat un act in care Morhan era inscris ca imputernicit al firmei TELIDO. Tot el a si semnat un document depus la Consiliul Judetean Botosani prin care se certifica faptul ca societatea TELIDo nu a desfasurat activitate pina la 31.12.2005. In toate celelalte documente emise de firma, nu exista nicaieri trecut numele lui Dumitru Morhan.
Luis Teodor Constantinovici, devenit cunoscut dupa ce si-a asumat responsabilitatea unui accident in Vatra Dornei cu o masina apartinind firmei DELSAN SRL si s-a declarat la acea vreme angajat al acestei societati, nu apare in scriptele de la fisc aferente anului 2004 decit ca salariat al Fundatiei HUMANITAS, de unde a incasat in acel an un salariu net de 102,5 milioane de lei. Este deci posibil ca, in mai multi ani, sa fi acumulat suma necesara pentru plata garantiei de participare la licitatie. Ramine de vazut cum va mai acumula din propriile venituri si cei 1,2 milioane de euro, reprezentind contravaloarea pachetului de actiuni, plata datoriilor la bugetul consolidat al statului si costurile investitiilor pe care Sc TELIDO SRL si le-a asumat.
Comisarul sef al Sectiei Garzii Financiare Suceava, Ionut Vartic, a dispus verificarea activitatii financiar - contabile la SC TELIDO SRL Suceava pentru a vedea daca nu cumva este vorba despre o spalare de bani. Asta pentru ca firma TELIDO SRL Suceava a fost infiintata in luna aprilie a anului 2005, nu a depus nici un raport semestrial de activitate iar obiectul principal de activitate al firmei il constituie, conform codului CAEN 5530, cum a fost inregistrata aceasta firma la Oficiul Registrului Comertului este cel aferent activitatii de baruri si restaurante.
Pachetul integral de actiuni la Societatea "Drumuri si poduri" ce apartinea Consiliului Judetean Botosani a fost adjudecata de TELIDO SRL Suceava la jumatatea lunii trecute, in urma unei licitatii organizate in judetul vecin.
Conform datelor inregistrate la Oficiul Registrului Comertului asociat unic al firmei este Luis Teodor Constantinovici. Numai ca succesul in licitatia organizata de Consiliul Judetean Botosani pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni al societatii Drumuri si Poduri si-l asuma Dumitru Morhan, presedintele Uniunii Democrate a Ucrainenilor din Romania, care a declarat ca, de fapt, el este "cheia si lacata". Dumitru Morhan a declarat anterior ca a initiat deja demersuri de transferare a calitatii de unic asociat al firmei TELIDO SRL pe numele sau, care deocamdata nu s-au concretizat
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia